ȚARA MEA
TRADUCERE DIN ENGLEZEȘTE
DE
N. IORGA
EDIȚIA III
EDITURA LIBRĂRIEI PAVEL SURU, BUCUREȘTI.
SIBIU, 1919
TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE.
Această carte a fost scrisă la epoce deosebite. Partea întâiaa văzut lumina într’un ceas când simțiam că răsboiul se apropiade hotarele noastre și, știind în ce parte ne vom hotărî, ampregătit o serie de schițe ușoare pentru a fi trimise în Angliacând ne vom fi declarat aliații ei.
România e puțin cunoscută marii Împărății de peste mări,și doriam să fie condeiul mieu acela care va vădi unele dinfrumusețile ei țerii mele de naștere. Cu intenție nu am pomenitîn volumul întâiu nume, cu intenție am trecut atât de repededela una la alta, căutând ca în cât mai puține cuvinte săvrăjesc atmosfera șesurilor noastre întinse, a nesfârșitelornoastre drumuri prăfoase, a munților și pădurilor noastre, asatelor noastre smerite, a pitorescelor noastre biserici și apașnicelor noastre mănăstiri, a lunilor noastre de căldură șide frig. Mai voiam și aceia: să fac a se cunoaște sufletul, de omelancolie stranie, al poporului nostru.
Într’un timp cu totul deosebit a fost scrisă partea a doua.Grozava depresiune a înfrângerii și a retragerii, zăcea ca opovară asupra noastră a tuturora. Trei sferturi din țara noastrăni fuseseră smulse; ca o ceată de oi pierdute fuseserăm gonițidin adăposturile noastre.
Simțind cât de desnădăjduit era năcazul poporului meu, întrebaiupe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acestceas de întunerec. «Descrieți-le locurile pe care le-au pierdut»,i-a fost răspunsul. «Ați scris o carte pentru țara nașteriiVoastre; acuma e vremea să scrieți una pentru țara a căriinenorocire o împărțiți». Îndemnată de cuvintele cuiva carecredeà că aș puteà să mișc inimile oamenilor cu condeiul meu,am făcut o a doua serie de schițe, și le-am făcut la un ceascând toți râvniau să-și amintească, să spere...
Li-am spus numai despre ce-mi erà tot așà de scump ca și lor,și pot spune că s’au cetit larg cărticelele mele. Fiind scriseîn zile de năcaz, ele au mers drept la inimile acelora pentrucari fuseseră scrise, ajutând să întărească acea simțire deîncredere între mine și poporul mieu pe care nădăjduesc cănimic nu o va puteà nimicì.
Erà numai o biată ediție tipărită pe hârtie de războiu, darîn multe mâni a ajuns...
Mi s’a spus că acei din Ardeal, aceia pe care i-am așteptatașa de îndelung și cari așa de îndelung ne-au așteptat pe noi,ar vreà să cetească și ei cartea mea; de aceia se tipărește onouă ediție în țara lor, care e și a noastră.
Cândva poate, dacă Dumnezeu mă ajută să trăiesc, voiu scriealtă carte, o carte despre acele scumpe țeri care au umplut dedor toate inimile românești, despre acele țeri pentru a cărorliberare atâtea vieți tinere s’au jertfit, atâta sânge s’avărsat... Dar întâiu ca în pelerinagiu trebuie să le străbat,din loc în loc. Căci pot descrie bine numai lucrurile pe care le-amvăzut, lucrurile pe care le-am simțit.
Dacă această a treia parte va venì vreodată la lumină, simt cași cum sufletele celor cari au murit pentru idealul nostru arsta lângă mine, simt ca și cum mânile lor de umbre mi-ar călăuzìcondeiul. Ar fi scrisă pentru cei vii întru pomenirea morților.
Dar presentul singur e al nostru; viitorul zace în mânile luiDumnezeu. Și, fiindcă acea carte visată nu s’a înfăptuit încă,trimet aceste două cărticele fraților noștri de peste munți,sperând că vor primì cu simpatie ceiace cu atâta iubire s’a scris.